Fără bani la rectificare, Ministerul Transporturilor anunță o nouă licitație: șoseaua ce va lega uzina Ford cu viitorul drum expres Craiova-Pitești

Foto Facebook/Catalin Drula

A fost lansată licitația pentru legătura dintre uzina Ford cu viitorul drum expres Craiova-Pitești, anunță ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, într-o postare pe Facebook.

„Încă o veste îmbucurătoare pe ziua de azi. Compania de drumuri a lansat licitația pentru proiectarea la cheie a unui drum vital pentru zona Craiovei: legătura dintre uzina Ford (din DN6) cu viitorul drum expres Craiova-Pitești (tronsonul 1).

Ofertele pot fi depuse până în data de 8 septembrie. Ca pași următori, după încheierea procedurii și semnarea contractului, proiectantul va realiza în 3 luni studiul de fezabilitate și în alte 2 luni proiectul tehnic detaliat.

Ne mai rămâne ulterior doar să licităm și dăm în execuție proiectul final – deci nu vor exista întârzieri ale lucrărilor în teren, se va lucra din ziua 1 a contractului.

Mă bucur să văd că sunt puse în aplicare asemenea proiecte de infrastructură, care susțin atât comunitățile locale, cât și marii actori din industria țării”, își încheie ministrul postarea.

Bani puțini primiți de MT

Puţin peste 300 de milioane de lei este suma primită de Ministerul Transporturilor la rectificarea bugetară, deşi Cătălin Drulă ceruse de aproape 10 ori mai mult pentru proiecte de infrastructură.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a solicitat la rectificarea bugetară o suplimentare de 2,9 miliarde lei.

Suma reprezintă creşteri faţă de alocarea iniţială din bugetului anului 2021 la patru capitole: Întreţinerea infrastructurii feroviare; Întreţinerea infrastructurii rutiere; Investiţii de capital în companiile subordonate pentru eficientizare şi redresare după pandemia COVID-19; Obligaţii de plată.

Liderii USR PLUS contestă faptul că Ministerul Transporturilor a primit o sumă infimă, în timp ce premierul a alocat nu mai puţin de 3 miliarde de lei pentru Fondul de Rezervă Bugetară, bani destinaţi autorităţilor locale.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat, joi, o execuţie bugetară de peste 90% şi un record în atragerea de fonduri europene, afirmând că toate sumele care vor fi alocate vor fi cheltuite.

Sursa: https://ziare.com