FOTO cu rol pur ilustrativ
Urmează noi angajări la CFR SA. Administratorului infrastructurii feroviare a postat câteva anunțuri privind organizarea de concursuri.
De al ultima știre publicată de Club Feroviar pe această temă, săptămâna trecută, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a mai postat anunțuri de angajare pe site-ul propriu.
Toate cele trei noi anunțuri se referă la concursuri de angajare organizate de SRCF Cluj. Astfel, pe 20 mai va avea loc concurs pentru ocuparea unui post de inginer II la Serviciul RK Investiții, Divizia Investiții. Detalii găsiți AICI.
Pe 14 mai se va organiza concurs pentru ocuparea unui post de inginer III la Serviciul Tehnic de Evidență Cadastru, Direcția Tehnică. Amănunte suplimentare pot fi consultate AICI.
Tot la SRCF Cluj, pe 13 mai se scoate la concurs un post de inginer III la Serviciul Afaceri Patrimoniale, Divizia Comercială. Detalii sunt disponibile AICI.
Restricții impuse de Legea Austerității
Angajările la CNCF CFR SA și la SNTFC CFR Călători au fost restricționate de Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cunoscută și ca Legea Austerității. La articolul XXXII din sus-menționata lege se prevăd următoarele:
”(1) Posturile vacante existente la nivelul structurilor organizatorice ale operatorilor economici la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, pentru care nu au fost declanșate procedurile pentru ocuparea acestora, se ocupă prin concurs sau potrivit metodologiei existente la nivelul operatorilor economici pe baza hotărârii consiliului de administrație, în limita maximă a 7,5% din posturile vacante existente până la sfârșitul anului 2023.
(2) Restul posturilor vacante existente la data intrării în vigoare a prezentei legi după aplicarea prevederilor alin. (1) la nivelul operatorilor economici se desființează și nu se pot reînființa pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Conducerea CNCF CFR SA a cerut derogare de la aceste restricții și Guvernul a dat un Memorandum în acest sens. Lucru pe care nu l-a cerut însă și CFR Călători.
Sursa: Angajări la CFR SA. Ultimele anunțuri publicate (clubferoviar.ro)