Pentru un om civilizat călătoria cu trenul este un coşmar în România. În trenurile regionale, curăţenia şi căldura lipsesc din multe garnituri, iar bunul simţ al călătorilor a rămas, probabil, în gară.
Navetiştii nu au deloc parte de confortul specific secolului 21. Dar nici nu întreţin puţinul pe care-l primesc. Fumează lângă semnul de interzis, beau alcool şi aruncă pe jos cojile de seminţe.
Condiţiile în care călătoresc mii de români cu trenul sunt demne de o ţară din lumea a treia. Asta şi pentru că unii călători nu respectă nicio regulă şi fumează, mânâncă seminţe sau beau.
Trenurile sunt pline de navetişti chiar dacă scaunele sunt rupte, iar mizeria este la tot pasul.
În Gara de Nord majoritatea trenurile care sosesc în aceste zile au întârzieri din cauza frigului şi a zăpezilor. În România, oricum viteza medie pe calea ferată este 45 km/h, cât era înainte de Revoluţie.
Pe o distanță de 215 kilometri și o durată a călatoriei de aproape cinci ore, pasagerii de bună-credință sunt nevoiți să suporte condițiile mizere, alături de zeci de blatiști.
„Plătim bilete și abonamente ca să stam printre gunoaie, este plin de coji de semințe, peturi și cutii de bere, băuturi vărsate prin tren,se fumează peste tot “, ne-a scris pe pagina de Facebook unul dintre călători.