Zilele acestea încep inspecții ASFR la operatorii de transport feroviar de călători. Inspecția de stat se va face de către echipe ale Autorității de Siguranță Feroviară Română, inspectoratele de siguranță feroviară și compartimentele ISF.
Club Feroviar a intrat în posesia Planului acțiunii de supraveghere prin inspecție de stat care se va desfășura la operatorii de transport feroviar de călători în luna iunie 2024, pentru verificarea respectării prevederilor Regulemanetului UE nr. 782/2021 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar.
Nu primim despăgubiri pentru întârzieri, dar avem dreptul la condiții decente de călătorie
În România, pasagerii trenurilor nu pot cere despăgubiri în caz de întârziere a cursei feroviare, deoarece țara noastră a cerut și a obținut o nouă derogare de la regulamentul UE în acest sens. Despăgubirile pot fi cerute doar dacă voiajul a fost făcut în trafic internațional către o altă țară membră a UE, spre/dinspre Viena sau Budapesta, de exemplu.
Nu avem dreptul la despăgubiri dacă întârzie trenul, în schimb avem tot dreptul să beneficiem de condiții decente de călătorie. Ceea ce mai ales în ultima vreme nu s-a prea întâmplat, în special în ceea ce privește funcționarea instalațiilor de climatizare la trenurile Interregio și Intercity, acolo unde este cerință obligatorie.
Inspecții ASFR cu prilejul cărora se va verifica climatizarea vagoanelor și curățenia
În acest context, ASFR a decis să facă o inspecție de stat la toți operatorii de transport feroviar de călători. Un prim obiectiv al acțiunii privește verificarea modului cum sunt respectate standardele minime de calitate a serviciilor. Vom prezenta aspectele ce vor fi verificate, iar, în paranteză, cu Bold vom insera considerațiile noastre:
- Curățenia în vagoane (scane, holuri, toalete, podele etc) (Lasă de dorit, în multe trenuri de stat sau private)
- Igiena echipamentelor sanitare, inclusiv dacă la toaletă există hârtie și săpun (În trenurile Interregio sau Intercity este de obicei curat și există și săpun, și hârtie igienică, în cele Regio nu mereu)
- Calitatea aerului din vagoane
- Existența și funcționarea instalațiilor de climatizare, plus măsurarea temperaturii în vagoane sau automotoare (În multe trenuri mai ales în această perioadă este saună de-a dreptul)
- Modul cum sunt asistate persoanele cu mobilitate redusă (Este deficitar mai ales la CFR Călători, unde sunt puține vagoane dotate cu rampe. Să nu uităm că operatorul de stat pune în circulație și automotoare Malaxa, în care urcarea este extrem de dificilă și pentru un om tânăr și sănătos, darămite pentru o persoană cu handicap locomotor)
- Dacă în vagoane este afișat la loc vizibil modul cum se pot depune plângeri la ASFR privind nerespectarea drepturilor călătorilor, inclusiv adresa de email a operatorului și cea a ASFR (În general lipsesc aceste informații).
CFR Călători, corigentă la afișarea informațiilor în timp real
Un al doilea obiectiv al acestor inspecții ASFR este verificarea modului în care OTF pune la dispoziția pasagerilor, pe durata călătoriei, informații esențiale prevăzute de Regulamentul UE. Vom prezenta aspectele ce vor fi verificate, iar, în paranteză, cu Bold vom insera considerațiile noastre:
- Serviciile și echipamentele de la bord, inclusiv Wi-Fi (Toți operatorii privați care operează trenuri IR au la bord Wi-Fi gratuit, de ani buni. CFR Călători nu a introdus acest serviciu decât în urmă cu un an și jumătate și doar în vagoanele trenurilor Intercity)
- Următoarea gară
- Perturbările și întârzierile (prevăzute și în timp real)
- Principalele legături (La toate aceste trei aspecte, CFR Călători este corigentă, dacă nu repetentă de-a dreptul. Chiar și în vagoanele modernizate, acolo unde sunt instalate monitoare, pe acestea nu sunt afișate decât ora, numărul trenului și destinația finală, cu foarte mici excepții. Nicidecum ce stație urmează, ce întârziere are trenul sau ce legături ai. Asta când funcționează și nu sunt pur și simplu oprite monitoarele. La operatorii privați, situația este mai bună. La Astra Trans Carpatic aceste informații sunt afișate, la fel și în ramele Bombardier și Alstom Coradia ale Transferoviar Călători, inclusiv în cele de pe ruta de Aeroport Henri Coandă)
- Aspecte privind securitatea și siguranța (Acestea rămân a fi verificate de inspectorii ASFR, nu ne pronunțăm).
Cum sunt asistate persoanele cu mobilitate redusă
De asemenea, inspecția de stat are în vedere și verificarea modului în care operatorul de transport feroviar a stabilit măsuri pentru asigurarea securității personale a călătorilor la bordul trenurilor. (Nu puține au fost cazurile în care trenurile, de stat sau private, au circulat cu ușile deschise).
Un alt aspect ce va fi verificat de inspectorii ASFR este dacă sunt respectate condițiile de acceptare a însoțitorilor persoanelor cu handicap și a celor cu mobilitate redusă. (Din știința noastră, în ceea ce privește acest aspect nu au fost probleme majore în ultima perioadă).
O altă verificare care va fi făcută vizează modul în care călătorii pot solicita certificarea faptului că trenul a avut întârziere, aceasta a cauzat pierderea unei legături sau a fost anulat. (În general procedura este greoaie, deci descurajantă).
Sursa: Încep inspecții ASFR la operatorii feroviari de călători. Verificări la sânge (clubferoviar.ro)