Biletele metropolitane vor fi disponibile cu începere din iulie 2024, după intrarea în vigoare a Ordinului 1038/2024, spune Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Intrarea în vigoare a Ordinului menționat are loc la două luni după publicarea recentă a actului legislativ în Monitorul Oficial.
Ordinul reglementează printre altele introducerea biletelor feroviare metropolitane atât în regiunea București-Ilfov, cât și în restul reședințelor de județ din țară.
Prin noul ordin, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reglementează tarifele aplicate de toți operatorii de transport feroviar de călători pentru:
- tarif pentru o călătorie;
- tarif de călătorie metropolitană;
- tarif abonament;
- tarif abonament metropolitan;
- tarif unic;
- tarif autorizație de călătorie;
- tarif permise de călătorie;
- tarif tichet rezervare loc;
- tarif supliment pentru vagoane de dormit;
- tarif supliment pentru vagoane cușetă;
- tarif supliment transport biciclete.
Biletele metropolitane, de două tipuri
„Aceste prevederi vor intra în vigoare în prima parte a lunii iulie 2024, la 60 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al ordinului”, explică el.
Există două tipuri de bilete metropolitane, spune secretarul de stat. Pentru călătoriile scurte și fără un grad ridicat de planificare din partea călătorului, biletul metropolitan pentru o călătorie pe o linie și un tren. Astfel, cu un bilet metropolitan de o călătorie, se va putea accesa trenul oricărui operator, o dată, între stațiile de pe linia respectivă, fără a mai avea grija stabilirii exacte a trenului sau a calculării tarifului în raport cu diferitele distanțe kilometrice.
Vor fi disponibile bilete/abonamente cu valabilitate la nivelul întregii zone metropolitane (localitățile prevăzute în Legea 246/2022), care permit schimbul trenurilor indiferent de operatorul care prestează serviciul public. De la un abonament de 3 ore (care permite efectuarea călătoriei în zona metropolitană, chiar dacă destinațiile sunt pe linii ferate diferite), până la abonamente de o lună.
Pentru a evita creșterea artificială a prețurilor la călătoriile de navetă, în noua propunere de reglementare se specifică clar faptul că pentru distanțele de până la 40 km și între stațiile de transport feroviar metropolitan, rezervarea de loc este opțională din perspectiva călătorului (nu a operatorului, cum a fost interpretat până în prezent).
Club Feroviar a prezentat aici principalele prevederi ale actului legislativ, în faza de proiect
Sursa: Biletele metropolitane vor putea fi cumpărate cu începere din iulie (clubferoviar.ro)