Conceptul Hyperloop face primul pas în realitate. În deşertul Nevada va fi testat sistemul de propulsie al trenului, iar până la finele anului va fi testat intreg sistemul de transport.
Mai exact, Hyperloop constă într-o serie de capsule care circulă pe perne de aer printr-o reţea de tuburi cu joasă presiune. Rezistenţa e minimă aşa că trenul ar trebui să atingă o viteză maximă de 1.120 de kilometri pe oră.
Prin comparaţie, trenul Maglev atinge maxim 431 km/h, adică de trei ori mai puţin. Practic prin Hyperloop, de la Bucureşti la Viena s-ar ajunge în mai puţin de o oră.
Dincolo de provocarea tehnică însă e provocarea economică. În proiectul companiei Hyperloop One s-au investit deja 80 de milioane de dolari, dar greul abia începe. Pentru a fi o opţiune reală pentru călători, sistemul trebuie să fie fezabil economic.
Fondatorul Tesla crede că Hyperloop ar putea înlocui trenurile de mare viteză – n-ar fi doar mai rapid, ci şi mai ieftin. Iar înainte de a fi folosit în America, sistemul ar putea ajunge chiar în Estul Europei. Cealaltă companie care încearcă să dezvolte proiectul a semnat o înţelegere cu guvernul Slovaciei pentru a explora construirea sistemului de tuburi. Planul e să unească Bratislava, Viena şi Budapesta. Ambele companii din această cursă cred că pot construi trenul viitorului în maxim 4-5 ani.
Sursa: https://www.digi24.ro