Glosar

# A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
There are currently 8 words in this directory beginning with the letter O.
OIFR
OIFR (Organismul de Investigare Feroviar Roman) este un organism independent in cadrul Autoritatii Feroviare Romane - AFER, desemnat sa efectueze urmatoarele activitati: investigheaza accidentele feroviare grave; investigheaza alte accidente si incidente care in conditii usor diferite ar fi putut duce la accidente grave; investigheaza defectiunile tehnice ale subsistemelor de natura structurala sau ale constituentilor de interoperabilitate ai sistemelor feroviare de mare viteza sau conventionale europene; poate cere sau oferi asistenta organismelor de investigare similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din partea Agentiei Feroviare Europene pentru oferirea de competente ori pentru desfasurarea de inspectii tehnice, analize sau evaluari; intocmeste anual un raport privind activitatile sale desfasurate in anul precedent, pe care il publica in Buletinul AFER si pe site-ul propriu si il transmite Agentiei Feroviare Europene cel mai tarziu pana la data de 30 septembrie; de asemenea, publica rapoartele finale ale investigatiilor efectuate in Buletinul AFER si pe site-ul propriu si le transmite la Agentia Feroviara Europeana; alte atributii specifice domeniului sau de activitate, date in competenta sa prin acte normative. Desfiinţată de OUG 33/2015. Activitatea sa a fost preluată de Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER

OLFR
Organismul de Licente Feroviar Roman (OLFR) este un organism independent ce funcționează în cadrul Autorității Feroviare Române - AFER. Obiectul principal de activitate al Organismului de Licențe Feroviare Român - OLFR este acordarea licențelor de transport feroviar conform prevederilor legislației naționale în vigoare și a prevderilor Directivelor europene in domeniu. Scopul OLFR este acela ca, prin evaluarea necondiționată și nediscriminatorie a agenților economici ce solicită obținerea licențelor de transport feroviar, să se constituie premisele garantării dreptului de acces echitabil și nediscrimnatoriu al operatorilor de transport feroviar la infrastructura feroviară.

ONFR (Organism Notificat Feroviar Roman)
Este un organism independent care funcționează în cadrul Autorității Feroviare Române - AFER. ONFR are ca obiect principal de activitate certificarea constituenților și a subsistemelor specifice sistemelor de transport feroviar convențional și de mare viteză în conformitate specificațiile tehnice conexe privind interoperabilitatea sistemului de transport feroviar transeuropean. Ca organism notificat terță parte, care efectuează încercări, evaluari ale sistemelor de management, evaluari tehnice și inspecție tehnica, ONFR asigură crearea premiselor necesare demonstrării conformității cu cerințele cuprinse în specificațiile/reglementările internaționale și/sau naționale pentru produsele și serviciile feroviare furnizate de agenți economici interesați de serviciile sale.

Operatiuni de transport feroviar
Transportul feroviar – circulaţia trenurilor şi manevra feroviară – precum şi serviciile adiacente (activităţi care se desfăşoară în legătură nemijlocită cu/sau în timpul transportului feroviar) şi conexe acestuia (activităţile care au ca obiect asigurarea desfăşurării în siguranţă a transportului feroviar).

Operator de circulatie
Salariat aparţinînd administratorului infrastructurii feroviare publice care conduce activitatea de circulaţie a trenurilor pe una sau mai multe secţii de circulaţie, avînd în subordine IDM din staţiile situate pe secţiile respective, sau agenţii punctelor de secţionare în cazul secţiilor cu conducere centralizată a circulaţiei trenurilor - operator RC.

Operator de manevra feroviara
Persoană juridică română, cu capital de stat şi/sau privat, a cărei activitate principală în domeniul transportului feroviar constă numai în efectuarea de operaţiuni de manevră pe căile ferate din România şi care deţine autorizaţie pentru manevră feroviară.

Operator de Transport Feroviar (OTF)
Operator economic, cu capital de stat sau privat, care a obţinut o licenţă în conformitate cu legislaţia în vigoare, a cărui activitate principală constă în efectuarea de prestaţii de transport de marfă feroviar şi/sau de călători pe calea ferată, tracţiunea fiind asigurată obligatoriu de acest operator economic; acest termen include, de asemenea, şi operatorii economici care asigură numai tracţiunea.

Ordin de circulatie
Ordinul de circulaţie este un formular tipizat şi înseriat, prin care se aduc în scris, la cunoştinţa mecanicului şi după caz, conducătorului manevrei, condiţii în legătură cu circulaţia trenurilor şi/sau executarea manevrei.