POLIȚIȘTII AU DESCHIS DOSAR PENAL PENTRU DERAIEREA MOCĂNIȚEI DE PE VALEA VASERULUI

          Poliţiştii din Maramureş au deschis un dosar penal pentru deraierea Mocăniței de pe Valea Vaserului, soldată cu rănirea a 12 persoane.

          Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat duminică pentru Mediafax că se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor deraierii.
        „Poliţiştii din Vişeu de Sus care au efectuat cercetarea la faţa locului au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul deraierii Mocăniţei. De asemenea, se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la acest incident. În acest caz a fost audiat şi mecanicul care conducea trenul respectiv”, a spus Meteş.

          S-a reluat circulația, chit că s-a deschis dosar penal pentru deraierea Mocăniței
          Mocăniţa este operată de un operator privat, iar reprezentanţii acestuia au declarat pentru Mediafax că duminică dimineaţă a fost reluată cursa cu acest tren turistic.
          Traseul Mocăniţei are o lungime de peste 46 de kilometri, o cursă zilnică tur-retur având o durată de cinci ore şi jumătate, între orele 9 – 14.30. Locomotiva Mocăniţei a deraiat sâmbătă pe Valea Vaserului, în judeţul Maramureş, iar 12 persoane au ajuns la spital, rănite. În trenul de linie cu ecartament îngust se aflau aproximativ 200 de persoane.

Sursa: https://clubferoviar.ro