Exact în ziua in care s-a anunțat că CFR Marfă trebuie să restituie statului o datorie uriașă în urma unei decizii a Comisiei Europene, directorul general al companiei și-a dat demisia din „motive personale”.
CFR Marfă anunță că luni, 18 noiembrie 2019, din motive personale, directorul general al societătii, Marinică Voicu, și-a înaintat demisia din poziția detinută din data de 6 septembrie 2017.
„În perioada imediat următoare Consiliul de Administrație al CFR Marfă va desemna un nou director interimar al societății care va prelua atribuțiile funcției de director general. Menționăm că activitatea curentă a societății nu va fi afectată de aceasta decizie”, potrivit unui comunicat de presă al societății.
Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat pentru CFR Marfă acordat în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze aproximativ 400 milioane de euro, a anunțat luni Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Sindicatele atrag atenția că o abordare haotică a problemei va avea repercusiuni asupra angajamentelor față de NATO și asupra securității energetice a țării.
“În cazul CFR Marfă, investigaţia Comisiei Europene este la final. Ştim că decizia este scrisă şi va fi comunicată până la finele anului. Compania a primit un ajutor în vederea privatizării, în 2013, când s-au şters datoriile. Ea nu şi-a revenit nici acum, nici privatizată nu a fost, a continuat să facă pierderi, evident că situaţia nu este sustenabilă”, a spus Chiriţoiu.
El a precizat că statul va avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi recupera banii. “Întâi va veni decizia de la Comisia Europeană, care spune că trebuie recuperat ajutorul de stat pe care l-a primit compania, deci statul trebuie să-şi recupereze banii pe care i-a dat sau pe care nu i-a încasat de la CFR Marfă, apoi, după ce ne vine decizia, vom vedea ce variante putem aborda şi vom avea la dispoziţie cel puţin şase luni pentru a recupera acest ajutor”, a arătat oficialul Concurenţei.
Cine e favorit la conducerea CFR Marfă
Surse consultate de Club Feroviar au informat că locul lui Marinică Voicu urmează să fie luat de Traian Preoteasa, în prezent director general adjunct al CFR SA. Preoteasa a avut mai multe funcții de conducere în societățile de cale ferată, anume director CFR Călători (2001-2005), director general adjunct CFR Călători în 2005, director general CFR SA, 2005-2006, consilier la CFR SA (2006-2017), consilier al ministrului Transporturilor (2017-2018).
În urmă cu puțin timp Preoteasa a informat într-o emisiune TV că a solicitat „personal” insolvența companiei CFR Marfă. El a mărturisit că gestionarul infrastructurii feroviare, CFR SA, a solicitat insolvența companiei CFR Marfă. ”Noi am solicitat, eu personal am solicitat insolvența”, a spus directorul general adjunct. Trebuie spus însă că pe rolul instanțelor nu s-a aflat un proces în care CFR SA să aibă calitatea de creditor și în care să ceară insolvența transportatorului feroviar de mărfuri.
Sursele Club Feroviar au spus că cererea a fost adresată informal ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care însă nu a fost de acord cu aceasta.
Preoteasa a criticat conducerea CFR Marfă. El spunea că această companie a pierdut 45% dintre contractele de transport în ultimii ani. „Nu a fost nicio restructurare. I-am intrebat: de ce nu vă încadrați (în costuri – n.red.)? Ei au foarte mulți oameni plătiți în afara contractelor”, spunea Preoteasa.
Preoteasa spunea că datoriile CFR Marfă către ANAF sunt cele mai periculoase și că CFR Marfă ajunge la datorii de trei miliarde de lei dacă se includ și penalitățile, accesoriile. Oficialii Ministerului Transporturilor și ai CFR SA caută modalități de redresare a companiei. Una dintre căîle menționate în urmă cu câteva săptămâni presupunea trecerea unei părți a activelor CFR Marfă la CFR SA în contul datoriilor.
În 2011 Traian Preoteasa a făcut parte dintr-un lot de angajați ai CFR și CNADNR (compania de drumuri și autostrăzi) trimiși în judecată în dosarul gripei aviare, însă a fost achitat în fața ultimei instanțe care a judecat cazul.
Sursa: https://clubferoviar.ro