CFR ÎNCEPE UN PROGRAM DE REVIGORARE A ADMINISTRĂRII INFRASTRUCTURII FEROVIARE

         Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va demara în perioada următoare programul de revigorare a activităţii de administrare a infrastructurii feroviare, prin prioritizarea lucrărilor de investiţii, reparaţii şi intervenţii operative, care au drept scop îmbunătăţirea serviciilor publice feroviare.


          Provocarea majoră pentru actuala conducere a CFR SA este repoziţionarea pe un trend ascendent a serviciilor feroviare, iar priorităţile companiei vor fi orientate pe acţiuni şi programe concrete în zona investiţiilor şi a exploatării reţelei feroviare la nivel naţional. Principalele măsuri care vor contribui la implementarea acestui program sunt: reducerea la jumătate a perioadei de analiză a documentaţiilor depuse în cadrul procedurilor de licitaţii publice; desemnarea ofertei câştigătoare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara; semnarea contractului pentru începerea lucrărilor de “Dublare a liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti”, parte integrantă a proiectului „Modernizarea liniei Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti”; modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, situate la intersecţia cu drumurile naţionale şi drumurile europene, prin montarea de bariere automate; pregătirea unui proiect de modernizare a Gării de Nord în parteneriat public-privat; creşterea vitezei de circulaţie pe reţeaua feroviară, prin lucrări de ridicare a restricţiilor de viteză pe toate magistralele de cale ferată; creşterea nivelului de dotare şi a gradului de tehnologizare a operaţiilor de întreţinere şi reparaţii, prin achiziţia de utilaje noi pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente; utilizarea eficientă a forţei de muncă la nivelul celor 8 regionale de cale ferată, prin înfiinţarea atelierelor de reparaţii, cu personal specializat pentru intervenţii operative; demararea programului de reparaţii utilaje de cale ferată în centrele specializate din ţară, program care va contribui la îmbunătăţirea activităţii economice a firmelor româneşti de profil; angajarea de personal specializat şi implementarea unor programe de pregătire profesională, finanţate din fonduri europene.


          De asemenea programul prevede şi lucrări de întreţinere şi curăţenie în zona de siguranţă feroviară şi în spaţiile publice din gări. Astfel, la nivelul celor 8 sucursale regionale de cale ferată, personalul specializat va acţiona cu utilaje pentru tăierea vegetaţiei din zona liniilor de cale ferată, în staţiile de cale ferată se vor desfăşura acţiuni de întreţinere şi curăţenie, iar spaţiile comerciale libere vor fi închiriate prin licitaţii publice. Tot la nivel regional, vor demara şi discuţiile cu autorităţile locale pentru acţiuni concrete necesare amenajării zonelor publice din perimetrul gărilor, astfel încât acestea să fie utilizate în folosul publicului călător.
Prin implementarea acestui program, CFR SA îşi propune să contribuie la creşterea calităţii serviciilor oferite atât călătorilor, cât şi operatorilor de transport de feroviar, în contextul în care acţiunile menţionate au drept scop creşterea vitezei de circulaţie la nivelul întregii reţele, îmbunătăţirea serviciilor din staţiile de cale ferată şi a capacităţilor de exploatare oferite operatorilor de transport.

Sursa: gandul.info