Astazi a fost dezbătuta on-line cererea Președintelui României de reexaminare a Legii privind Statutul personalului feroviar

Astăzi, 26 mai 2020, s-a desfășurat on-line ședința Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților unde a fost dezbătuta cererea Președintelui României de reexaminare a Legii privind Statutul personalului feroviar în vederea emiterii Raportului comun cu Comisia pentru Muncă și Protecție Socială.
La dezbateri au participat membrii comisiei, reprezentantul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, reprezentanții Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, reprezentantul Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, exprimându-se următoarele puncte de vedere:
✒️Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin vocea secretarului de stat Ion Alin Dan Ignat a prezentat un punct de vedere din care rezultă că, în opinia ministerului ”Statutul personalului feroviar conține numeroase probleme cu impact bugetar, prea multe facilități pentru ceferiști și o serie de drepturi discriminatorii.” De precizat că punctul de vedere al Ministerului Muncii și Protecției Sociale a fost depus cu 30 de minute înainte de ședinta comisiei.
✒️Reprezentanții Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicatiilor nu s-au pronunțat asupra punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii și Protectiei Sociale, exprimându-și acordul cu privire la restul textului legii.
✒️Reprezentantul Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane a reiterat necesitatea promulgării legii în forma adoptată de Parlament, aceasta reprezentând o minimă reparație morală pentru ceferiști. Totodată, această lege aduce în realitatea momentului actual necesitațile ceferiștilor referitoare la condițiile de muncă și pensionare. De asemeni, a fost reamintit faptul că, în cadrul dezbaterilor din cursul anului 2019 au fost realizate calcule economice din care rezultă sustenabilitatea aplicării legii.

✒️Ca umare a dezbaterilor, deputatul liberal Mircea Banias a propus retrimiterea legii la Comisia pentru Muncă și Protecție Socială unde urmează a se relua dezbaterile. Supusă la vot, propunerea a fost adoptată cu 10 voturi pentru și 2 abțineri.
‼️Așadar, ne întoarcem la Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților pentru noi dezbateri.

Sursa: www.facebook.com/fnfmcv