FOTO cu rol pur ilustrativ
Autoritatea de Siguranță Feroviară din România a decis luni aplicarea unei amenzi importante impiegatului de mișcare de la Sighișoara care nu a avizat imediat incidentul survenit joi.
Potrivit unui comunicat de presă remis joi de către ASFR, impiegatul a fost sancționat cu o amendă de 15.000 lei în conformitate cu prevederile HG 117/2010.
Impiegatul de mișcare de la Sighișoara nu a avizat incidentul
ASFR a constatat că angajatul CFR SA nu a avizat producerea incidentului feroviar. Amenda a fost decisă în urma unei inspecții de stat efectuate la stația Sighișoara, luni.
Club Feroviar a dezvăluit sâmbătă, după ce a verificat în amănunt speța, că o coliziune a două trenuri a fost evitată joi dimineață în ultimul moment în Gara Sighișoara. CFR SA a băgat incidentul sub preș, avizarea evenimentului de către companie având loc abia după ce publicația noastră a chestionat autoritățile asupra situației.
Agenția de Siguranță Feroviară Română a fost avizată abia joi după-amiază, în condițiile în care incidentul se produsese undeva pe la patru dimineața. Nici AGIFER nu a fost avizată de îndată de către CNCF CFR SA, așa cum prevede legislația în vigoare. „Noi am fost avizați cu o întârziere destul de mare, undeva pe la ora 14,30 (deci la zece ore de la producerea incidentului – n.red.). Verificarea mecanicilor nu a putut fi făcută în condiții optime, deoarece trecuse foarte mult timp. Se putea face doar o estimare”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al AGIFER, Laurențiu Dumitru.
Sursa: Club feroviar